Tudor Gheorghe Niciodata Toamna Infinit Arghezi C Z

SPITALUL PRIMĂVERII

Verde crud legat la rană

soare rupt din călendar

joci comedia umană

însă vai nu ai habar

Soare rupt din buzunar

duci lumina în cocioabă

cerul pe care nu-l ari

este preș un fel de iarbă

Duce lumina-n cocioabă

joci comedia umană

viața ta dusă în roabă

verde crud legat la rană

Soare rupt din calendar

dulce destin și amar

Costel Zăgan, CEZEISME II

TĂCERILE LIMBII ROMÂNE

Mă scol cu noaptea-n ochi

doar cu întunericul pe buze

numai speranțe nu îngropi

bucuria Doamne să n-acuze

Doar cu întunericul pe buze

ce durere ziua mă îngână

și la balul cărei muze

voi dansa noaptea pe lună

Ce durere ziua îmi îngână

ce speranțe nu îngropi

azi și ieri Limba Română

s-a trezit cu mine-n ochi

Și cu întunericul pe buze

camuflez poezii nespuse

Costel Zăgan, CEZEISME II

HIPERSONET LUDIC

Doamne-n fiecare seară

Bacovia îmi cântă la vioară

Macedonski cântă la trombon

eu însă tac de tot afon

Eminescu murmură-n pădure

unde-i luna lupul să n-o fure

unde-s codrul și copilăria

dacă-n vers e România

Sadoveanu s-a întors acasă

chiar dacă la unii nu le pasă

Mircea lui Dinescu revoluționarul

iar aruncă poeziei zarul

Și-au rămas alții mai tineri

s-o gâdile pe Sfânta Vineri

poate se îndură și Sfântul

să gâdile cu piciorul pământul

Lumea să se-nveselească

de condiția omenească

Costel Zăgan, HIPERSONETE

CONCERT EXTRAORDINAR PENTRU MITRALIERĂ ÎNGERI ȘI MAIMUȚE

Cât se poate de discret

boii rag la clarinet

și-n amurgul muzical

câinii latră la țambal

Găina cotcodăcește

la flaut pe englezește

și măgarul si(n)gur zbiară

încântat doar la vioară

Un motan mai ortoman

miaună doar la pian

şi-un înger din altă eră

cântă doar la mitralieră

Şi cum mie-mi place rockul

iau pana şi deschid focul

sonet epigramatic de Costel Zăgan din Cezeisme II

CA O CERBOAICĂ-N CĂLDURI LUNA

Dau cu întrebarea de perete

numai ecoul nu-i răspuns

hai aruncă-te în nori poete

cerul albastru bun de plâns

Numai ecoul nu-i răspuns

o mână plânge o alta râde

cântecul privighetorii m-a uns

cântecul ghilotina unui gâde

O mână plânge o alta râde

hai aruncă-te în nori poete

umbrele zilei tot mai hâde

dau cu întrebarea de perete

Numai ecoul nu-i răspuns

cornul lunii vai m-a împuns

Costel Zăgan, Cezeisme II

ÎNVĂȚĂTOAREI MELE

DOAMNA ORTANSA COSTÂNCEANU

 

Dragă Doamnă Învăţătoare

vă sărut pe frunte viaţa

amintirea rău mă doare

cuvântu-i rece ca gheaţa

 

Vă sărut pe frunte viaţa

gândul vi-l sărut cu drag

de cuvinte-mi arde faţa

doar o umbră stă în prag

 

Gândul vi-l sărut cu drag

amintirea rău mă doare

depărtarea flutură un steag

dragă Doamnă Învăţătoare

 

Viaţa mea acum vi-i partea

vă sărut pe frunte moartea

 

Costel Zăgan, CEZEISME II

 

JURNAL ÎN JURUL INIMII

Albastru de Voroneţ

albastru de Română

singur printre poeţi

cu cerul pe mână

Albastru de Română

albastru de verde

curcubeul se amână

până când se vede

Albastru de verde

singur printre poeţi

şi Ceahlăul se crede

albastru de Voroneţ

Albastru de Română

un clopot pe strună

Costel Zăgan, CEZEISME II

ÎNDRĂGOSTIT LA DRUMUL MARE

Ioana Manolache

8 martie 2013 la 05:22

Că poftesc la trupul tău
şi-am ieşit la drumul mare
dar îţi spun iubito zău
am doar stele-n buzunare

Am ieşit la drumul mare
am cosit şi-un lan de astre
dar nu m-am atins de soare
nici de zările albastre

Am cosit şi-un lan de astre
dar îţi spun iubito zău
astea-s patimile noastre
eu poftesc la trupul tău

Şi-am ieşit la drumul mare
ca să-ţi fur o sărutare

Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

NOE FĂRĂ ARCĂ

Mă rup Doamne iar în două

cine vine cine pleacă

călimara mea-i cu rouă

am un fulger însă-n teacă

Cine vine cine pleacă

cerul fuge-n ochii tăi

de lumină-i udă kleoarcă

pana mea scriu cu văpăi

Cerul fuge-n ochii tăi

călimara mea-i cu rouă

Noe iar sunt oameni răi

lumea iar se rupe-n două

Cine vine cine pleacă

în port s-a blocat o arcă

Costel Zăgan

ARTĂ POETICĂ LA ZID

N-am văzut atâta frumuseţe

n-am mai văzut atâta poezie

ce naiba poate să mă-nveţe

că nimic nu ştiu fir-ar să fie

N-am mai văzut atâta poezie

n-am mai văzut atât dezmăţ

singurătatea asta prea târzie

cum să mor în fiecare zi învăţ

N-am mai văzut atât dezmăţ

ce naiba arta poate să nveţe

de nu reţineţi fete şi băieţi

n-am văzut atâta frumuseţe

Doamne într-o inimă pustie

N-am mai văzut atâta poezie

Costel Zăgan, CEZEISME II

REGINA NINSORILOR DE ALTĂDATĂ

 · 

Ioana Manolache

17 mai 2016 la 20:25

Regina ninsorilor de altădată
Costel Zăgan

Erai înger de zăpadă
ori o flacără-ngheţată
din cer fulgii stau să cadă
să te nască-nc-o dată

Ca pe-o flacără-ngheţată
ochii mei te şlefuiesc
de lumina ta se-mbată
şi-apoi cântă nefiresc

Ochii mei te şlefuiesc
lacrimă gata să cadă
dintr-un ochi neomenesc
cade-un înger de zăpadă

Flacără înlăcrimată
ninsoare mugur de fată

CIMITIRUL BUNEI SPERANȚE

Destinul chiar mă ştie pe de rost
eu însă nu-mi cunosc trecutul
cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost
dar Iuda la amândoi le dă sărutul

Eu totuşi nu-mi cunosc trecutul
prin viaţă trec ca trandafirul
în zori sub rouă fac pe-a mutul
iar noaptea luna-mi taie firul

În zori o fac pe-a trandafirul
cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost
o zi îmi duc pe umeri cimitirul
şi-apoi destinul mă-nvie pe de rost

Eu însă uit din nou trecutul
şi Iuda din oglindă-mi dă râzând sărutul

Costel Zăgan, Cezeisme, 2008

CLEPSIDRA CU POEME DE NISIP

Pustiul curge în clepsidră

rămâne soarele-n nisip

zeița dragă are-o pizdă

și frumusețe al ei chip

Rămâne soarele-n nisip

cât ceru-i iată mai înalt

de o dezbrac de ce să țip

în poezie-i tot mai cald

Cât ceru-i iată mai înalt

zeița dragă are-o pizdă

și umbra a rămas în șpalt

pustiul iese din clepsidră

Rămâne soarele-n nisip

și-o elegie ultima pe chip

Costel Zăgan, CEZEISME II

SĂRBĂTOAREA PATIMILOR EMINESCIENE

Ioana Manolache

4 mai 2013 la 11:05

Doamne dă-mi melancolia oricând

lacrimi amare să-mi curgă-n cuvinte

acest Iisus Hristos se-nalţă-n cuvânt

această pagină-i doldora de morminte

Lacrimi amare îmi curg din cuvinte

o iartă-ne pre toţi care murim cântând

stele tot mai reci răsar pe bolta fierbinte

şi-i atât de-ntuneric în ultimul meu gând

O iartă-ne pre toţi care murim cântând

mereu ne ispiteşte destinul opus

acest Iisus Hristos s-a-nălţat în cuvânt

acest poem s-a-nroşit spre apus

Şi Doamne-abia-l mai suport

când ţipă că-i mort

Costel Zăgan, CEZEISME, 2008