Noaptea clocotește-n sânge
noaptea clocotește-n piept
cerul Doamne iată curge
parcă-n muzică direct
Noaptea clocotește-n piept
noaptea spumegă-n cuvânt
printre zile drumul drept
ocolește doar un gând
Noaptea spumegă-n cuvânt
cerul Doamne iată curge
între prost și înțelept
noaptea clocotește-n sânge
Noaptea clocotește-n piept
ce viață ce moarte ce aștept
Costel Zăgan
Sclavă a iubirii
libertate fără șef
după nuntă mirii
viața ce ghișeft
Libertate fără șef
sclavă a (ne)firii
simfonică sau rep
muzica golește mirii
Sclavă a (ne)firii
după nuntă calea
spinii și trandafirii
hai adio valea
Libertate
de-o parte
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II
Ești un vulcan
cu poezia-n bot
o dată pe an
ne ștergi de tot
Cu poezia-n bot
cu foc pe limbă
rugina o rod
poezia mă schimbă
Cu foc pe limbă
o dată pe an
steaua mă plimbă
sunt un vulcan
Cu poezia-n bot
ce(-i) imposibil pot
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II
Poezie pe loc repaus
poezie înaintează
Doamne ce haos
din zori la amiază
Poezia înaintează
fără prizonieri
viața-i o oază
de azi până ieri
Fără prizonieri
Doamne ce haos
știi ce-mi ceri
poezie pe loc repaus
Poezia înaintează
Cu Dumnezeu pe fază
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II
Fulgi ce nu mai vor săcadă
aerul imensă plasă de azur
e frig am un ochi de zăpadă
vino ca o ninsoare împrejur
Și parcă-ar ninge muzical
pe rugul pregătit să doară
și ca un fulg eu urc la deal
și tu ai vrea să stingi o seară
Întind mâna și lumea ia foc
incendiind zăpada cu văpăi
din coate de frig îmi fac loc
topit de lumina ochilor tăi
Vântul duce lumina pe cuprins
surâsul se-aprinde-n dimineață
numai bătaia ta de inimă a nins
îngerul și-a luxat umbra pe gheață
Costel Zăgan, RUGUL EMOTIV
O frunză e-un geamăt
toamna cântă la pian
care ochi are-un lacăt
celălalt e pui sărman
Toamna cântă la pian
frunzele ca niște clape
unde ai cântat-un an
trec prin aer niște ape
Frunzele ca niște clape
care ochi are un lacăt
care cântă sub pleoape
clipa trece o fi geamăt
Toamna cântă la pian
să plângi o dată-n an
Lasă-mă-n durerea mea
vezi cât de tare-mi place
scriu şi mai răsare-o stea
lasă firmamentu-n pace
Vezi cât de tare-mi place
fluieră-mă totuși că exist
mută cerul mai încoace
ce mă bucur că sunt trist
Fluieră-mă totuși că exist
scriu şi mai răsare-o stea
din cercul tău prea cubist
lasă-mă-n durerea mea
Vezi cât de tare-mi place
luna goală băi vârcolace
Costel Zăgan
Arde tocul meu de preșcolar
arde Doamnă Învățătoare
arde fila mea din calendar
și lumea ca o rană ne doare
Nu-i Doamnă Învățătoare
nici banca nici primul vers
într-un plic lacrimi amare
poate mama ieri le-a șters
Nici banca nici primul vers
arde fila mea din calendar
un cuvânt însă din Univers
arde tocul meu de preșcolar
Arde Doamnă Învățătoare
și copilăria noastră doare
Costel Zăgan
Și rănile dispar în timp
amintirile se nasc acasă
eu am fost și pe Olimp
rana să mai urc mă lasă
Amintirile se nasc acasă
amintirile nu ies în stradă
prietenia aruncă o plasă
Amintirile nu ies în stradă
eu am fost și pe Olimp
o carte din cer să cadă
și rănile dispar în timp
Amintirile se nasc acasă
din ceața lumii mai deasă
Costel Zăgan
Costel Zăgan
(din volumul Cezeisme II)
Numai omul râde
doar omul se roagă
între sfânt și gâde
mi-a sărit o doagă
Doar omul se roagă
numai omul plânge
bate-n cer o toacă
de lacrimi și sânge
Doar omul plânge
între sfânt și gâde
rătăcit un înger
numai omul râde
Numai omul se roagă
pe a nopții albă placă
Costel Zăgan, CEZEISME II
Mâinile se roagă mângâind, iubito Despre tine înfloreşte teiul despre sânii tăi în floare ceru-mbracă-n stele cheiul valul mării rău mă do...
