Despre patrie nu spun nicicând
a fost odată ca niciodată o țară
gura de rai zis-a primul cuvânt
din română n-o să mă dea afară
A fost odată ca niciodată o țară
m-am născut la tăcere în brațe
pe cei care tac tăcerea-i omoară
pe mine nu poate să mă-nhațe
M-am născut la tăcere-n brațe
gura de rai zis-a primul cuvânt
o fi și viitorul un joc de paiațe
despre patrie pot spune oricând
Mamă însă și fiică mi-e țara
cât în iubire voi arde ca para
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008
Acest vers e de zăpadă
a-nceput de ieri să cadă
seamănă cu niște fulgi
pe care-n zadar îi smulgi
ningi și tu e foarte bine
ning și eu tăceri de dor
chiar în centrul nopților
ca să vezi ce se întâmplă
dau să zic îmi cade steaua
și pe cap îmi crește neaua
îmi umple pagina toată
Salut salut singurătate
să-ți zic ce n-aș mai zice
sunt un om cu greutate
un dur ca falsele alice
Să-ți zic ce n-aș mai zice
când se-aude-mpușcătura
și puternic ca Nietzsche
tăcerii i-aș închide gura
Când se-aude-mpușcătura
sunt un om cu greutate
nu pot să-mi eludez natura
la revedere singurătate
Să-ți zic ce n-ar mai zice
tipul ăsta Nietzsche
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008
Mâinile se roagă mângâind, iubito Despre tine înfloreşte teiul despre sânii tăi în floare ceru-mbracă-n stele cheiul valul mării rău mă do...
