Cum te dezbraci copacii dau în floare
și simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare
Și simt în piept văpaia unui crin
și trupul parcă-i flacără străină
între prea mult și iată prea puțin
ești noaptea devorată de lumină
Și trupul parcă-i flacără străină
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare
și cine pentru cine dă lumină
stă noaptea sub această întrebare
Cum te dezbraci copacii dau în floare
de parcă i-ar aprinde o ninsoare
Costel Zăgan, ÎN AȘTEPTAREA SĂRUTULUI PROMIS, 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu